Despre gelozie…

 

 

Dacă căutăm definiția geloziei în dicționarul explicativ al limbii române, ca primă definiție găsim că acest termen semnifică un sentiment obsedant, provocat de bănuiala sau certitudinea că ființa iubită este necredincioasa. Rar, termenul se mai traduce prin invidie, pizma.

O altă definiție spune că grija obsedantă de a păstra numai pentru sine ceva iubit, sentimentul chinuitor existent în sufletul cuiva și născut dintr-o bănuială sau o certitudine, se numește, de asemenea, gelozie.

Pentru multe cupluri, gelozia este un motiv de a începe psihoterapia de cuplu sau un motiv de a renunța la relație. De foarte multe ori, cele două, sunt puse într-o balanța și în funcție de comunicarea și de sentimentele care există ( care mai există), balanța înclină spre una sau spre cealaltă variantă.

Gelozia nu înseamnă iubire, din perspectiva mea. 

A motiva că te preocupă permanent activitatea partenerului, convorbirile și în final, timpul petrecut oră cu ora in afara cuplului, având ca scuză iubirea, este cel puțin exagerat.

Teama permanentă de a rămâne singur, de a fi părăsit, de a fi înșelat, scoate la suprafață probleme de natură emoțională, psihică, care, nerezolvate, pot avea grave urmări, atât pentru cel care invocă gelozia, cat și pentru cel asupra căruia se manifestă consecințele geloziei.

În cazul unei gelozii patologice, comportamentul agresorului este mult modificat. Acesta devine din ce în ce mai intruziv în viața celuilalt, încearcă să-i controleze toate acțiunile, începe să-l urmărească, devine suspicios la orice cuvânt sau situație și îl acuză.

Acest tip de comportament are totodata ( si de cele mai multe ori) urmări cu consecințe grave asupra sănătății emoționale, psihice a victimei dar și vine dintr-o problema emoțională, un dezechilibru emoțional, psihic al agresorului. 

Diferențele existente intre tipurile de consecințe experimentate de diverse victime ale geloziei, au legătura cu durata și intensitatea manifestărilor si cu biologicul, geneticul ei. Victima acestei forme de agresivității, pentru ca gelozia este o forma de agresivitate, poate trai, in timp, de la simple stări de stres, la uzură nervoasă, atacuri de panică, anxietate, depresie, scăderea stimei de sine, până la tulburări de stres posttraumatic ori patologii.

Personal, consider că dacă iubești cu adevărat pe cineva, trebuie să-i acorzi libertate deplina și va depinde de partener ce alege să facă cu această libertate. Dacă consideră la rândul lui că iubește și respectă, va uza de această libertate în măsura în care nu își va răni partenerul și nu va abuza de încrederea primită. 

Orice relație de cuplu, încă de la început, se fundamentează pe niște valori comune, pe niște principii de cuplu verbalizate sau nu, care constituie rădăcinile parteneriatului. Oricât de forțat ar părea, o relație de cuplu este, în definitiv și un parteneriat. 

Dacă unul dintre parteneri, urmare a libertății depline de care dispune, încalcă și trece peste aceste principii, rădăcini, care au fundamentat relația, înseamnă că nu manifestă, nu denota, o capacitate de respect pentru celălalt și pentru ceea ce au construit împreună. Chiar dacă relația respectiva are o vechime de doua zile, se poate pune problema așa. 

Drept urmare, partenerul lezat poate sa aleagă dacă mai merită sau nu, să meargă alături, in aceiași direcție, cu persoana respectiva. 

Noi suntem liberi pentru că așa ne-am născut și pentru că așa vom și pleca din această lume iar acest lucru presupune și faptul că nu putem deveni vreodată proprietatea cuiva ori trai demn fiind prizioneri ai unei relații.  

Cine suntem noi sa ingradim sau sa limitam manifestările personalității celui din viața noastră?libertatea lui…

Fiind ființe (individualități) diferite, cu rațiune proprie, avem conștiință și personalitate proprie, separată de partenerul de viață. Nu putem cenzura si nu ne putem lăsa cenzurați în a ne exprima propria individualitate.  Nu trebuie să acceptăm să ne fie încălcată demnitatea noastră ca oameni, indiferent de sentimentele pe care le avem pentru cel cu care suntem în relație.

Dacă alegem să trăim, să conviețuim timp îndelungat, alături de un partener, înseamnă că rezonam cu acesta și avem principii și motivații comune. Chiar și așa, asta nu semnifica că devenim stăpânii lui, ca vom fi identici ca opinii generale, atitudini față de lume, temperament sau personalitate.

Putem fi foarte diferiți și totodată compatibili, putem vibra la aceleași emoții și frecvențe însă, putem să vedem total diferit viața sau noțiunea de libertate. 

De cele mai multe ori, dacă într-un cuplu noțiunea de libertate nu este înțeleasă la fel, aceea relație nu va funcționa. Intr-un cuplu solid, drepturile sunt la fel ca într-o democrație, egale.

Se întâmplă să dăruim mai mult sau mai puțin într-o relație, în funcție de geneticul nostru, de istoricul, de oamenii pe care i-am avut ca parteneri în trecut sau de lipsa de experiență.

Cum menționam anterior, încă de la începuturile unui cuplu, există o convenție verbalizata sau nu, care stipulează exact, până unde se poate merge de departe, unde este limita, granița peste care nu se trece. Stopul impus de către partener are legătură cu intimitatea individuală.

A tolera un abuz de natură emoțională, o hărțuire, un stres cauzat de atitudini, reacții, comportamente exagerate, nu înseamnă altceva decât faptul ca manifestam o slăbiciune a noastră, o forma de autopedepsire pe care inconștient ne-o aplicam, fiind complici la propria maltratare.

Complacandu-ne într-o relație disfuncțională, unde partenerul, de cele mai multe ori, cu probleme patologice, ne calcă in picioare pe termen lung demnitatea, devenim potențiali pacienți cu probleme de sănătate psihică. 

Gelozia în exces este o formă de patologie mai ales atunci când pune în pericol liniștea celuilalt, dreptul la o viață echilibrata, cu sens.

Gelozia nu înseamnă iubire pentru că iubirea înseamnă clipe de fericire, iar în caz de gelozie, această fericire nu se poate manifesta, nu poate fi trăită in tihna. Totodata, gelozia patologica, nu înseamnă doar o stare emoțională, o atitudine, ci ea se transforma intr-un comportament, intr-o încercare de a prelua controlul asupra vieții celuilalt și a deciziilor lui. Ea pleaca dintr-o teamă de a rămâne singur, lucru care denotă și  exprimarea unei forme de egoism. Se manifesta cu exces de egoism si in cazul in care așteptările abuzatorului, ca pretenții, trec peste limita impusă de partener, ceea ce conduce la dezechilibrul emoțional, interior, tulburarea linistii și pacii victimei.

Gelozia se manifestă, de cele mai multe ori, incontrolabil, ca o atitudine autoritară mai ales atunci când victima încearcă să manifeste autonomie în ceea ce privește desfășurarea unor activități sau stabilirea unor interese care nu il implica pe agresor. 

Studiile arată că majoritatea partenerilor care ajung la cabinetul unui psiholog cu specializarea terapie de cuplu, au trecut printr-un moment de gelozie extremă cel puțin o data, in aceea relatie.

Gelozia impune restricții uneori insuportabile, sentimentul de a fi monitorizat, teama de a fi acuzat permanent de ceva, care în timp, duc la trăirea anxietății, depresiei, tulburărilor de comportament, eșec profesional, pierderea stimei de sine, trăirea sentimentului de a fi manipulat. 

Cine trăiește sau a trăit parte din cele enumerate anterior, de cele mai multe ori, experimentează ieșirea din acea relație, mai devreme sau mai târziu.

Odată cu această ieșire, partenerul abuzator, va avea de ales, între a conștientiza greșelile comise, barierele încălcate, sau, de a se victimiza, pasând vina asupra victimei. De cele mai multe ori alege ultima varianta. 

Abuzatorul, în acest caz, va rămâne cu impresia și credința, că nu poate avea încredere într-un partener de viața. 

Alegerea emoțională a partenerului, cu tot ce presupune (atracție fizica, compatibilitate emoțională, valorică etc ), se bazează pe felul în care am internalizat, încă din perioada copilăriei, iubirea romantică.

       Ea are legătură cu felul în care părinții și-au exprimat sau nu, iubirea pentru noi și felul în care și-au exprimat sau nu, iubirea unul față de celălalt.

‘’Simt că te cunosc de-o viață’’ ni se spune sau spunem, adesea partenerului. Acest sentiment vine tocmai din iubirea romantică internalizata în copilărie, șablon pe care îl folosim mai departe, pe noul partener, oricât de incredibil ar părea acest lucru.

Nu iubirea generează gelozia, ci nesiguranțele noastre, traumele trăite sau moștenite odată cu ADN-ul.  Mulți dintre noi experimentăm nesiguranța, vulnerabilitatea, frica, în viața socială și cu preponderența mai mare, în viața de cuplu. Bineînțeles, în viața de cuplu, nu chiar de la început.

La început, ni se pare că suntem iubiți și că iubim necondiționat însă, cu timpul, imperfecțiunile noastre și cele ale partenerului ies la suprafață si interacționează iar incertitudinea ia locul siguranței. 

Uneori imperfecțiunile depistate la partener chiar intră în conflict cu ale noastre pentru că, încă de la începutul cuplului, au fost ascunse cu grija de ochii celuilalt.

Totodata, diferentele existente la nivelul tuturor domeniilor, după un timp de conviețuire în cuplu, se fac remarcate. 

De la diferențele de vârsta, la cele de studii, de cultura, la personalitate, la clasa socială de proveniența sau la evoluție spirituală, toate ies la suprafața.

Atunci s-ar putea să ne trezim într-un război al cuvintelor, al atitudinilor, al gesturilor, al condiționăriilor, în care, fiecare dintre protagoniști, încearcă să-și impună superioritatea, supremația sau să-și revendice autonomia.

Dacă peste toate acestea se adaugă și gelozia, care nu trebuie să fie neapărat de natura sentimentală, relația este în declin.

Gelozia poate fi și o expresie a invidiei pentru succesul partenerului, pentru reușitele lui profesionale sau sociale, în comparație cu persoana proprie.

Gelozia poate fi chiar si inconstienta. Agresorul nu conștientizează ca este gelos însă comportamentul fata de partener vine ca o forma de răzbunare inconstienta pentru ascensiunea partenerului in contrast cu propriile frustrări. 

 ​ Într-o relație sănătoasă, in care nu exista gelozie patologica, partenerii găsesc soluții la diferențele dintre ei, le compenseaza.

Pentru ca viitorul să arate aproximativ așa cum ne dorim, este bine să discutam, sa ne proiectăm, încă de la începutul relației, împreuna cu partenerul, dorințele, asteptarile si granițele propriei intimități, dincolo de care nu mai exista toleranta. Pentru că intimitatea nu are legătură doar cu relația dintre parteneri. 

Fiecare dintre noi este o individualitate și vine în cuplu cu propriul bagaj genetic (al familiei de origine), cu un bagaj emoțional, cu un istoric propriu al experienței intr-un cuplu.

Ca personalitate separată de celălalt, avem fiecare propria intimitate și necesităm a ne fi respectată. 

Când acea limită este încălcată se crează abuz, hărțuire, violarea stimei noastră de sine și induce niște stări care duc la premisele unor tulburări emoționale, psihice, viitoare.

Un lucru foarte important, de care trebuie să ținem cont atunci când intrăm într-o relație, este acela de a avea vindecate rănile propriului trecut, astfel încât ele să nu se manifeste în prezent.

Ele nu au legătură doar cu istoricul personal ci, sunt influențate și de viața părinților sau strămoșilor noștrii. Atât postura de abuzat cat și cea de abuzator în cuplu, poate avea rădăcini în trecutul nostru sau al familiei de origine.

Cunoașterea și conștientizarea rănilor emoționale amintite anterior, se face prin ședințe de psihoterapie, asistate de un specialist.

      Pentru a nu repeta greșelile trecutului trebuie să-l cunoaștem în detaliu și să fim împăcați cu el.

Se întâmplă ca lucruri, care nu au legătură cu noi ci, cu viața strămoșilor noștri, să se manifeste în prezentul nostru, fără să ne dăm seama de acest lucru. Asta ne poate afecta prezentul,viitorul, ne poate împiedica progresul, atât social, cat și spiritual.

Traumele inconștiente odata conștientizate (aduse in prezent ), înseamnă un prim pas important în drumul nostru spre evoluție, spre liniște sufletesca, spre o relație de cuplu sănătoasă, echilibrată.

De aceste problematici se ocupă psihologia transgenerationala. Aceasta, până nu demult, părea mai degrabă un concept religios decât o realitate.

     Epigenetică este noua știință care studiază modul în care traumele se transmit transgenerational.

     Uneori prin hipnoză, amintirile cele mai importante și  relevante pot fi scoase la suprafață din inconștientul nostru.

Ceea ce noi am reprimat, am ascuns, nu am știut sau nu am putut exprima prin cuvinte, iese la iveală și astfel poate fi descărcat emoțional, tratat, in terapie.

În cursul unei traume pe care o trăim are loc o fractură iar creierul se deconectează de la eveniment.

 In acest fel se neagă, se ascunde, se reprimă. Este un fel de mecanism apărare, de supraviețuire, prin care creierul refuză să accepte. Alege sa ignore, sa nege și sa îngroape pericolul, pentru ca persoana să supraviețuiască normal. Normal, pana la un punct.

    In ani sau uneori chiar in zeci de ani, simptomele ies la suprafață, sub formă de vise agasante și repetitive,  emoții de neînțeles, frici, neliniște nejustificata, nervozitate excesivă, care ne determină comportamental spre a fi victime sau abuzatori.

      Freud este unul dintre personalitățile căruia îi revine meritul de a fi descoperit unele mecanisme prin care traumele călătoresc de la o generație la alta, uneori sub formă latentă, neexprimată.

Cu alte cuvinte ne putem simți blocați in propria viața,  avem temeri adânci, greu de exprimat, subconștiente.

Deși nu știm exact de ce apar in viața noastră, ce anume le declanșează la un moment dat, un lucru este cert, proveniența lor poate avea rădăcini chiar din viața strămoșilor noștrii. 

         Într-o relație de cuplu sănătoasă, ideală, partenerii au libertate, au valori și optici asemănătoare asupra prezentului și viitorului, sunt împăcați cu trecutul atât cel personal, cât și cel istoric, al familiei de origine sau al relațiilor de cuplu anterioare (ale lor și ale partenerului).

Intr-o relatie de cuplu solida, comunicarea joaca rolul primordial. Partenerii înțeleg ca sunt personalități diferite, se tolereaza reciproc si se respecta.

         Într-o relație sănătoasă, partenerii se sprijină atât profesional cat și social, există o acceptare a individualitatii celuilalt, o înțelegere. Nu se încalcă granita intimității personale a persoanei iubite. 

Astfel partenerii evoluează împreună și descoperă beneficiile relației de cuplu, evoluând totodată și separat, ca entități, cu personalități diferite, dar, poate, lecții comune. 

Acolo gelozia nu-și mai are loc.